Restricţii la introducerea în Ungaria a produselor din tutun şi a băuturilor alcoolice
Introducerea pe teritoriul Ungariei a mărfurilor accizabile, cu precădere a produselor din tutun şi a băuturilor alcoolice, este supusă unui regim restrictiv. Ca regulă generală, se admite introducerea liberă a unor astfel de produse până la anumită cantitativă, dincolo de care se impune plata unor accize prevăzute de reglementările legale maghiare.
Se pot introduce în Ungaria scutite de taxa vamală: lucruri personale de voiaj, articole vestimentare si alte obiecte justificate de scopul și durata călătoriei. Călătorii care au împlinit vârsta de 16 ani pot introduce in țara: 200 de bucați de țigari, 50 de bucați de țigari de foi sau 250 grame tutun, 1 litru de alcool ars, 2 litri de vin, ¼ litru apa de colonie si o cantitate mica de parfum ( 100 ml ).
Conform reglementărilor comunitare europene, în Ungaria nu este permisă introducerea băuturilor alcoolice nesigilate cu timbre fiscale care să ateste provenienţa acestora de la producători autorizaţi, fabricate artizanal, fără deţinerea unui certificat de producător autorizat (ex.: ţuica produsă în gospodăriile particulare, în absenţa unui asemenea autorizaţii).
Încălcarea acestor obligaţii se sancţionează contravenţional în Ungaria, cu aplicarea unor amenzi în cuantum de minimum 20.000 Ft (aproximativ 80 €) şi confiscarea produselor neaccizate corespunzător.
Rezervarea biletelor de călătorie cu autocarul spre Ungaria este posibilă Online 24/7, sau la Telefon contactând operatorii Autogări.MD, numerele de telefon le găsești mai jos, în secțiunea CONTACTE.
Rezervarea biletelor în ambele cazuri este gratisă, deoarece achitați în momentul urcării în autocar.
-
Pentru REZERVARE ONLINE în 3 pași accesează:
www.autogari.md- Rezervare fără comision!
- Plata se face la urcare în autocar. Solicitați biletul de la șofer!
- Dacă găsești rezervare mai ieftină, noi îți întoarcem diferența!*
* Valabil pentru aceleași curse, și același traseu!
TARIF NOU PENTRU CĂLĂTORIE
Salutare, prieteni, AutogăriMD aici!
Vă aducem la cunoștință că începând de joi, 10.01.2019 , prețul unui bilet de călătorie pentru cursa:
🇲🇩CHIȘINĂU-VIENA-NURNBERG-FRANKFURT-KOLN🇩🇪, constituie 50€
***Ofertă temporară valabilă pentru lunile ianuarie, februarie 2019
Rezervarea biletelor este posibilă Online 24/7, sau la Telefon contactând operatorii Autogări.MD, numerele de telefon le găsești mai jos, în secțiunea CONTACTE.
Rezervarea biletelor în ambele cazuri este gratisă, deoarece achitați în momentul urcării în autocar.
Ne puteți urmări pe facebook , pentru a fi la curent cu toate noutățile de pe pagina noastră!
Vă mulțumim, pentru încredere!
Pentru REZERVARE ONLINE în 3 pași accesează:
www.autogari.md
* Valabil pentru aceleași curse, și același traseu!
Ne puteți contacta:
Sau: Viber, Whatsapp https://wa.me/37367453324
By autogari.md • Transport Germania-Moldova • 0 • Tags: autocar Chisinau Germania, autocar germania, autocar Moldova Germania, autocarmoldova germania prin romania, chisinau germania bus, Cursa Chisinau Germania, germania, germania chisinau, germania moldova, transport de pasageri, Transport Germania, transport germania moldova zilnic, transport international de pasageri, transport pasageri Moldova Germania